fbpx
Connect with us

Zero misiuni RATATE pentru primul ȘEF al serviciului pentru Misiuni SPECIALE din IAȘI

Social

Zero misiuni RATATE pentru primul ȘEF al serviciului pentru Misiuni SPECIALE din IAȘI


PRIMUL ŞEF AL SERVICIULUI PENTRU ACŢIUNI SPECIALE: ZERO MISIUNI RATATE

Luna aceasta, mai exact pe 2 iunie a.c., Serviciul pentru Acţiuni Speciale a împlinit 20 de ani de la înfiinţare.  Din anul 2000 şi până în prezent, poliţiştii de la această structură, „mascaţii” -cum sunt în general numiţi -au participat la mii de misiuni cu grad de risc ridicat, antrenându-se în permanenţă fizic şi tactic pentru a face faţă cu succes provocărilor generate de activităţile complexe.

În acest context, trebuie amintit primul şef al Serviciului pentru Acţiuni Speciale Iaşi – colonel Adrian Hazincop, cel care a înfiinţat, sub coordonarea Inspectoratului General al Poliţiei Române şi a şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi acest departament.

Astfel, colonel Adrian Hazincop şi-a stabilit ca scop formarea unei echipe de profesionişti cu care să poată participa la misiunile riscante ce le presupune profesia de poliţist. Trebuie precizat că anterior ocupării funcţiei de şef la Serviciul pentru Acţiuni Speciale Iaşi, acesta a fost specialist în pregătire tactică, fizică şi tragerea cu armamentul din dotare în cadrul instituţiei.

De asemenea, are o specializare în arte marţiale, judo şi pregătire de luptă

După ce a fost dat ordinul de înfiinţare a Detaşamentului de Poliţie pentru Intervenţie Rapidă, aşa cum a fost numit serviciul în fază iniţială, au fost stabilite şi anunţate probele de concurs, pentru poliţiştii care doreau să facă parte din această echipă: probe de anduranţă, viteză, rezistenţă fizică, orinetare în teren, tragere cu diferite tipuri de armament şi altele. În urma concursurilor au fost declaraţi admişi, cei mai buni poliţişti, marea lor majoritate fiind practicanţi de arte marţiale sau de alte activităţi sportive colective sau individuale, care necesită rezistenţă la efort şi îndemânare.

Deşi a format o echipă de poliţişti ce aveau abilităţile necesare pentru a participa de intervenţii, şeful Serviciului pentru acţiuni Speciale a stabilit programe de pregătire intensă pentru subalterni, astfel încât aceştia participau la stagii de pregătire organizate periodic, dar şi la antrenamentele care se desfăşurau chiar şi de două ori pe zi.

În primele luni de la înfiinţare, poliţiştii de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale Iaşi participau la misiuni cu un autovehicul Aro, însă la scurt timp dotările departamentului au fost îmbunătăţite, primind echipamente, armament şi autovehicule noi.

Deşi a participat şi coordonat peste 2500 de intervenţii speciale, colonel Adrian Hazincop declară că a înregistrat zero misiuni ratate, aceasta datorită pregătirii poliţiştilor din echipa sa, precum şi capacităţii de orientare a intervenţiei în funcţie de particularităţile situaţiei din teren. Acesta a vorbit cu drag despre profesia sa şi despre satisfacţiile avute ca şef al departamentului.

De asemenea, în perioada 1994-1998 a fost lector universitar la Academia de Poliţie „Al. I. Cuza” şi responsabil cu pregătirea tactică a studenţilor, iar ulterior a venit la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi unde şi-a desfăşurat activitatea în cadrul Poliţiei Municipiului Iaşi.

Comisar şef de poliţie Adrian Hazincop a declarat: Participarea la înfiinţarea unui nou departament în cadrul I.P.J. Iaşi -Serviciul pentru Acţiuni Speciale- a reprezentat pentru mine cea mai mare provocare şi realizare profesională.

Mă bucur că am construit o echipă puternică, alături de care am participat la peste 2500 de misiuni dificile, dar cărora le-am făcut faţă împreună.

Poliţiştilor care fac parte din echipa „mascaţilor” le transmite cele mai bune gânduri şi mult succes în intervenţii

La rândul lor, poliţiştii de la Servicul pentru Acţiuni Speciale îi transmit toată aprecierea pentru implicarea, perseverenţa şi efortul susţinut de care a dat dovadă la fondarea şi dezvoltarea acestei structuri, atât de importantă pentru siguranţa comunităţii.

Serviciul pentru Acţiuni Speciale a fost înfiinţat ca o structură de specialitate din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi care intervine şi desfăşoară activităţi pentru menţinerea ordinii publice pe raza localităţilor urbane şi rurale, în vederea prevenirii şi combaterii infracţiunilor şi faptelor contravenţionale din competenţă, srijină celelalte structuri pentru îndeplinirea unor acţiuni, misiuni cu grad sporit de dificultate.


Continue Reading
You may also like...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Social

Revista economică Moldova Invest, editia de toamna

- citeste versiunea e-paper -


- citeste versiunea e-paper

- Read the e-paper version -

Advertisement Antibiotice Iasi
Advertisement
Advertisement
Advertisement

Trending

Advertisement

Echipa News Moldova

Advertisement
To Top