La Chișinău a avut loc Demo Day, eveniment în care 15 startup-uri și companii din Republica Moldova, specializate în tehnologii verzi, și-au prezentat soluțiile în fața potențialilor investitori și partenerilor de dezvoltare.
Manifestarea face parte din inițiativa „BOOST: Green Futures Challenge”, un program dedicat startupurilor din Republica Moldova și Ucraina care dezvoltă soluții sustenabile. Inițiativa este implementată de PNUD în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe al Poloniei.
Cele 15 companii participante au fost selectate în urma unui apel deschis și au beneficiat timp de trei luni de mentorat și suport specializat oferit prin programul BOOST. La finalul prezentărilor, trei companii din Republica Moldova au fost desemnate câștigătoare.
Proiectele învingătoare vor primi finanțare de până la 20.000 USD, sprijin pentru pregătirea atragerii de investiții și acces la oportunități de promovare internațională. Acestea au fost apreciate pentru potențialul lor de scalare și impactul major în domenii precum energia regenerabilă, economia circulară, construcțiile verzi și restaurarea ecosistemelor.
„BOOST: Green Futures Challenge” face parte din eforturile PNUD de a susține o redresare economică verde, incluzivă și rezilientă în regiune. Programul este desfășurat în colaborare cu mai mulți parteneri, iar în Republica Moldova beneficiază de sprijinul Moldova Innovation Technology Park, ecosistem care susține dezvoltarea a peste 2.000 de companii din sectorul tehnologic.
Acest website folosește cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experiență mai bună de navigare și servicii adaptate nevoilor și interesului fiecăruia. ACCEPTRefuzVezi politica de confidențialitate
Politica de confidențialitate
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.