Connect with us

A început inspecția noului lot de pe Autostrada Moldovei A7, care urmează să fie deschis peste două săptămâni

a-inceput-inspectia-noului-lot-de-pe-autostrada-moldovei-a7,-care-urmeaza-sa-fie-deschis-peste-doua-saptamani

National

A început inspecția noului lot de pe Autostrada Moldovei A7, care urmează să fie deschis peste două săptămâni

a7 cnair2 - Moldova Invest

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a făcut publice, joi, imagini actualizate de pe Lotul 3 Pietroasele – Municipiul Buzău, care face parte din tronsonul Ploiești – Buzău al Autostrăzii Moldovei (A7).

Segmentul are o lungime de aproximativ 14 kilometri și este una dintre cele mai importante porțiuni aflate în lucru pe A7, proiectul strategic ce va asigura legătura Moldovei cu rețeaua principală de autostrăzi din România.

Conform CNAIR, lucrările înaintează într-un ritm susținut, iar imaginile surprind stadiul actual al șantierului, inclusiv montarea structurilor de rezistență și pregătirea stratului de asfalt. Autostrada Ploiești – Buzău este prima secțiune a A7 aflată în construcție și va contribui semnificativ la fluidizarea traficului și reducerea timpilor de deplasare între sudul și nord-estul țării.

News Moldova îți recomandă și ...   Adrian Veștea acuză o „tentativă de instaurare a dictaturii în partid”: „Este o zi grea pentru PNL”

Reprezentanții CNAIR au precizat că, în urma verificărilor efectuate recent, au fost evaluate starea carosabilului, marcajele rutiere, elementele de siguranță și infrastructura conexă, pentru a confirma conformitatea lucrărilor cu cerințele tehnice și contractuale.

„Reprezentanții CNAIR și DRDP Buzău au efectuat o inspecție tehnică preliminară pe Lotul 3 al Autostrăzii A7, sectorul Pietroasele – Municipiul Buzău, în vederea receptiei finale și deschiderii traficului rutier”, menționează reprezentanții CNAIR.

Contractul pentru Lotul 3 Pietroasele – Buzău a fost semnat în noiembrie 2023 cu asocierea de constructori turci Nurol – Makyol, moment care a marcat încheierea procesului de contractare prin PNRR a celor 319 kilometri ai Autostrăzii Moldovei. Licitația pentru acest segment a fost una dintre cele mai dificile, fiind lansată în septembrie 2021 și contestată de patru ori înainte de semnarea contractului, după cum a explicat la acel moment Cristian Pistol, directorul general al CNAIR.

News Moldova îți recomandă și ...   Familia Umbrărescu investește peste 4 milioane de lei în modernizarea unei capacități industriale din Iași

„Lotul 3 reprezintă o verigă esențială în dezvoltarea coridorului rutier Moldova – Muntenia, iar deschiderea acestui tronson va fluidiza traficul și va reduce semnificativ timpii de deplasare”, au transmis oficialii CNAIR.

Potrivit datelor oficiale, lotul Pietroasele – Buzău are o lungime de 13,9 kilometri, iar lucrările sunt executate de asocierea Nurol Inșaat Ve Ticaret Anonim Șirketi – Makyol Inșaat Sanayi Turizm Ve Ticaret Anonim Șirketi. Contractul are o durată de 20 de luni pentru execuție și o valoare de 1,24 miliarde de lei (fără TVA). În prezent, stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la 85%, iar autoritățile estimează că tronsonul va fi finalizat în perioada următoare, contribuind decisiv la conectarea regiunilor Moldova și Muntenia printr-o infrastructură rutieră modernă.

News Moldova îți recomandă și ...   Pas decisiv pentru Autostrada A8: Curtea de Apel București a deblocat definitiv Tronsonul 3 Lețcani – Iași

The post A început inspecția noului lot de pe Autostrada Moldovei A7, care urmează să fie deschis peste două săptămâni appeared first on MOLDOVA INVEST….


Citește articolul integral pe Moldova Invest


Continue Reading
You may also like...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

PROGNOZĂ și CONFIGURARE – Buget de 1 MILIARD Euro (Ro-Md: 2028 -2034)

Via Moldovia – Descopera Regiunea Moldovei

Trending

Advertisement
Advertisement
To Top