
Casa de Pensii avertizează pensionarii și pe cei aflați aproape de vârsta de pensionare că regulile pentru completarea vechimii în muncă trebuie analizate cu mare atenție, iar cumpărarea anilor de cotizare nu este o soluție potrivită pentru toată lumea. Reprezentanții instituției subliniază că această opțiune vine cu limite clare, condiții stricte și costuri care pot influența decisiv diferența dintre ajutor social și pensie.
Vechimea în muncă, sub o nouă regulă
Oficialii Casei de Pensii București atrag atenția că românii care vor să își completeze stagiul de cotizare mai pot face acest lucru doar pentru o perioadă limitată la tarifele actuale. De la 1 iulie 2026, costul pentru cumpărarea vechimii va crește, ca urmare a majorării salariului minim brut.
Potrivit Ionelei Popescu, plata se face în prezent lunar, iar suma este raportată la salariul minim. „Majoritatea celor interesați sunt din diaspora sau persoane care au lucrat în România, dar nu suficienți ani. Sunt și oameni care vor să își completeze stagiul de cotizare. În momentul de față, se plătește lunar 1.013 lei”, a explicat reprezentanta Casei de Pensii pentru RTV.
În acest moment, un an de vechime costă aproximativ 12.150 de lei, însă suma va fi mai mare după 1 iulie. Legea permite cumpărarea a maximum șase ani de cotizare, această măsură fiind folosită mai ales de cei care se apropie de vârsta standard de pensionare, dar nu ating pragul minim de 15 ani.
Casa de Pensii atrage atenția: un aspect esențial pentru pensionari
Instituția subliniază că această opțiune nu este valabilă pentru pensionarea anticipată. „Nu se pot cumpăra ani pentru pensia anticipată. Perioadele achiziționate sunt luate în calcul doar la limita de vârstă”, a precizat Ionela Popescu.
Datele arată că, anual, între 6.000 și 7.000 de români apelează la această soluție, cei mai mulți optând pentru perioade scurte. Media este de aproximativ doi ani de vechime, suficient pentru atingerea stagiului minim necesar pensionării.
Diferențele financiare pot fi semnificative. O persoană care a cotizat doar 13 ani ar primi un ajutor social de aproximativ 400 de lei pe lună, în timp ce completarea până la 15 ani i-ar permite accesul la pensia minimă, de peste 1.200 de lei lunar. Reprezentanții Casei de Pensii recomandă ca decizia de a cumpăra vechime să fie luată doar după un calcul atent, ținând cont de costuri, perioada estimată de încasare a pensiei și alternativele financiare disponibile.
The post Avertisment din partea Casei de Pensii! În ce cazuri NU se recomandă cum…
…
Citește articolul integral pe Moldova Invest