Republica Moldova
Dorin Junghietu: „Dezvoltarea capacităților de stocare a energiei este o prioritate strategică pentru Republica Moldova”
autor

Ministerul Energiei a analizat, împreună cu producătorii de energie regenerabilă, reprezentanți ai sistemului bancar și ai instituțiilor financiare, perspectivele de dezvoltare a pieței energiei verzi din Republica Moldova, necesarul de investiții în capacități de stocare și instrumentele de sprijin necesare pentru valorificarea mai eficientă a producției.
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a subliniat că dezvoltarea infrastructurii de stocare a energiei reprezintă o direcție strategică pentru țară.
„Avem investitori care au construit capacități fotovoltaice și avem deja exces de energie în anumite intervale ale zilei. Soluția este ca această energie să fie stocată și valorificată în orele de vârf. Astfel îi ajutăm pe investitori să-și crească rentabilitatea proiectelor, iar Republica Moldova își reduce dependența de importuri și expunerea la volatilitatea pieței regionale”, a declarat ministrul.
Autoritățile au anunțat că pregătesc modificări legislative menite să accelereze investițiile în sisteme de stocare a energiei (BESS) și în proiecte de energie regenerabilă. Printre măsurile avute în vedere se numără introducerea unor mecanisme de sprijin prin ajutor de stat pentru investițiile în stocare, dar și posibilitatea amânării plății TVA la import pentru o perioadă de până la 28 de luni, cu anularea obligației dacă proiectele sunt finalizate în termen.
Totodată, este analizată simplificarea procedurilor administrative, inclusiv eliminarea obligativității autorizației de construire și a planului urbanistic zonal pentru anumite instalații BESS și parcuri de energie regenerabilă, cu scopul reducerii timpilor de implementare și stimulării investițiilor.
Potrivit datelor prezentate, în Republica Moldova sunt instalate în prezent capacități de producere a energiei regenerabile de aproximativ 1023 MW, dintre care circa 72% sunt instalații fotovoltaice. Creșterea rapidă a acestor capacități a generat un excedent de energie în orele de zi, care nu poate fi valorificat eficient în lipsa unor soluții de stocare.
Ministerul Energiei estimează că sistemul energetic național are nevoie de minimum 600 MWh capacitate de stocare pentru a transfera energia produsă în timpul zilei către intervalele de consum maxim din seară, reducând astfel importurile și consolidând securitatea energetică.
În acest context, a fost menționat și faptul că a fost recent pus în funcțiune cel mai mare sistem de baterii din țară, cu o capacitate de 60 MWh, care împreună cu alte instalații de stocare asigură aproximativ 7% din consumul din orele de vârf. În perioada următoare sunt planificate noi proiecte similare de stocare a energiei.
The post Dorin Junghietu: „Dezvoltarea capacităților de stocare a energiei este o prioritate strategică pentru Republica Moldova” appeared first on MOLDOVA INVEST….



























