
Economia României a avut o performanță mult sub așteptări la sfârșitul anului 2024, iar rezultatele pe tot parcursul anului au fost printre cele mai slabe din Europa Centrală și de Est (ECE), cu doar Ungaria înregistrând o evoluție mai slabă a PIB-ului, conform unei analize realizate de Erste.
„Evoluția economică a României a fost sub așteptări (0,9% în 2024), în ciuda unei creșteri nominale a salariilor de 13,4%, față de o inflație medie de 5,6%”, au menționat economiștii băncii austriece.
De asemenea, pentru 2025, experții Erste estimează o creștere a PIB-ului de 2% în România, sub media regiunii ECE de 2,6%. Prognoza pentru acest an a fost revizuită în jos și este mai pesimistă decât estimarea inițială pe care s-a bazat bugetul, de 2,5% din PIB.
În Europa Centrală și de Est, creșterea medie va fi cu 0,7 puncte procentuale mai rapidă decât în zona euro.
Ungaria a avut o performanță mai slabă, cu o creștere de doar 0,5% în 2024. În schimb, Serbia și Polonia au avut o evoluție mai puternică.
În Serbia, creșterea PIB-ului a fost susținută de factori interni, precum un sector al muncii solid și creșterea reală a salariilor, care a stimulat consumul gospodăriilor. În plus, investițiile publice semnificative reflectă parțial pregătirile pentru Expo 2027.
Polonia a înregistrat una dintre cele mai ridicate creșteri din Uniunea Europeană în 2024.
Creșterea medie în Europa Centrală și de Est este estimată la 1,9% în 2024, comparativ cu o creștere de doar 0,7% în zona euro.
Creșterea medie din ECE accelerează la 2,6% din PIB în 2025
Pentru anul 2025, se preconizează o accelerație a creșterii PIB în toate țările din Europa Centrală și de Est, cu excepția Croației și Slovaciei. Analiștii Erste prevăd o ușoară încetinire a creșterii în Croația, în timp ce Slovacia ar trebui să mențină un ritm similar de creștere.
Creșterea medie în regiune este estimată să fie cu 0,7 puncte procentuale mai mare în 2025 (2,6% față de 1,9% în 2024).
„Vedem accelerarea activității investiționale în 2025 ca principalul factor care va impulsiona dinamica creșterii”, se arată în raport.
„Din păcate, redresarea nu va fi atât de puternică pe cât anticipam la sfârșitul anului 2024. Am revizuit în scădere prognoza de creștere pentru întregul an în mai multe țări din Europa Centrală și de Est”, avertizează economiștii Erste.
Prognoza pentru România, revizuită în jos: Riscuri mari legate de perspectiva fiscală
Prognoza privind evoluția economiei României în 2025 a fost revizuită în jos, de la 2,8% la 2% din PIB, sub estimarea Guvernului de 2,5% din PIB.
„În plus, în România, riscurile de scădere persistă și sunt legate de perspectivele fiscale. Pe de altă parte, efectele de bază și inerția economică susțin o accelerare a creșterii. Creșterea consumului, care a fost principalul motor economic, ar putea slăbi, având în vedere prăbușirea încrederii consumatorilor în ianuarie”, se arată în analiza menționată.
Și prognoza de creștere a Serbiei a fost revizuită în jos, cu 0,7 puncte procentuale, ajungând la 3,8% din PIB. Pentru Cehia și Slovenia, modificările au fost marginale. În celelalte țări din Europa Centrală și de Est (Ungaria, Polonia, Slovacia), prognozele de creștere nu au fost modificate.
Inflația, mai mică decât în 2024 doar în România și Serbia
În 2025, doar în România și Serbia ar urma să aibă o inflație medie mai scăzută comparativ cu anul precedent, potrivit prognozei băncii austriece.
La sfârșitul anului 2024, inflația a fost mai scăzută comparativ cu decembrie 2023 în toate țările din Europa Centrală și de Est. ”Totuși, au existat fluctuații în evoluția inflației, iar recent inflația generală a surprins în mod neașteptat printr-o creștere”, avertizează raportul.
În 2025, se estimează că inflația va crește în majoritatea țărilor din Europa Centrală și de Est. În Slovacia, din cauza creșterii taxelor indirecte și a prețurilor la energie, inflația ar putea ajunge la 3,7% în 2025, comparativ cu 2,9% în 2024. În Ungaria, aceasta ar putea ajunge chiar la 5%.
Prognoza inflației a fost revizuită în creștere, iar se estimează că va fi cu aproximativ 0,5 puncte procentuale mai mare în Croația și Polonia față de așteptările de la sfârșitul anului 2024.
„Băncile centrale ar trebui să reia relaxarea monetară pe parcursul anului 2025 în toate țările din Europa Centrală și de Est și să continue acest proces și în 2026. Banca centrală a Cehiei a redus rata dobânzii de referință în februarie. În celelalte țări, rata dobânzii de referință ar trebui să scadă, de asemenea”, se mai arată în raport.
Cu toate acestea, băncile centrale din Polonia, România și Serbia sunt susceptibile să aștepte până la jumătatea anului înainte de a relua relaxarea monetară.
În privința altor indicatori, România se remarcă în regiune prin cel mai ridicat nivel al deficitului bugetar (-7% din PIB în 2025; pe locul doi este Polonia cu -5,8% din PIB) și al deficitului de cont curent (-7,8% din PIB; pe locul doi este Serbia cu -6,3% din PIB).
…
Citește articolul integral pe Moldova Invest