
Proiectul „Extindere Unitate de Primiri Urgențe și Realizare Heliport” al Spitalului Județean de Urgență (SJU) Vaslui se apropie de finalizare, având în prezent un procent de realizare a lucrărilor de 95,72%
Valoarea totală a acestui proiect de infrastructură se ridică la suma de 24.404.879 lei, din care 7.023.310 lei reprezintă fonduri nerambursabile, provenite din Programul Operațional Regional 2014-2020. Perioada de implementare a proiectului este cuprinsă între martie 2019 și 21 decembrie 2025.
Până în acest moment, au fost realizate progrese semnificative. Printre acestea se numără semnarea contractelor de dotări medicale pentru toate cele 9 loturi incluse în procedura de achiziție, asigurându-se echipamente moderne pentru îmbunătățirea actului medical. De asemenea, lucrările de organizare a șantierului au fost finalizate, iar lucrările de rezistență și arhitectură pentru extinderea Unității de Primiri Urgențe (UPU) au fost realizate în proporție mare. În plus, au fost finalizate lucrările de construcție a unei clădiri anexe pentru centrala termică.
La capitolul instalații, au fost executate lucrări de instalare a sistemelor electrice, sanitare și de ventilație, iar în cadrul corpului existent al UPU au fost realizate lucrări de recompartimentare și finisaje interioare, care vor contribui la îmbunătățirea fluxului de pacienți și eficientizarea activității.
Printre beneficiarii direcți ai acestui proiect se numără cei aproximativ 56.000 de pacienți care sunt tratați anual în cadrul UPU Vaslui, dar și cei 101 angajați ai unității, inclusiv paramedicii care lucrează pe autospecialele de terapie intensivă.
Investiția va adresa necesitățile de îmbunătățire a condițiilor de muncă pentru personalul medical, prin crearea unor circuite funcționale pentru dirijarea pacienților și implementarea unui spațiu deschis de triaj, care va facilita supravegherea eficientă a acestora. Mai mult, se va asigura un sistem de dotare cu aparatură medicală performantă, esențială pentru diagnosticarea rapidă a pacienților și pentru asigurarea transferului rapid al celor care necesită transport aerian de urgență către alte unități spitalicești.
În plus, proiectul include și amenajarea unor spații de așteptare dedicate celor 170 de aparținători ai pacienților care vizitează zilnic UPU, pentru a le oferi condiții adecvate de relaxare, reducând astfel stresul cauzat de timpul de așteptare și asigurându-le acces la servicii de consiliere și sprijin.
Finalizarea acestui proiect va reprezenta un pas important pentru îmbunătățirea serviciilor medicale din județul Vaslui și va asigura condiții de muncă optime pentru personalul medical, precum și o
…
Citește articolul integral pe Moldova Invest