
Ministerul Energiei a transmis că Sistemul Energetic Național dispune de resurse suficiente pentru a acoperi integral necesarul de consum, în urma suspendării temporare a activității centralei de la Brazi, ca urmare a crizei de apă de la Paltinu
Măsura va fi aplicată pentru două zile, fără a afecta siguranța alimentării cu energie electrică la nivel național.
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a purtat discuții operative cu reprezentanți ai Ministerului Mediului, ai OMV Petrom și ai autorităților locale pentru a accelera procedurile necesare reluării alimentării cu apă în zonă și repornirii centralei de la Brazi.
În cadrul măsurilor coordonate, prefectul județului Prahova a convocat astăzi, la ora 19:00, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, la care participă reprezentanți ai Ministerului Energiei și ai Ministerului Mediului. Totodată, mâine, la ora 13:30, va avea loc reuniunea Comandamentului Energetic Național, cu scopul evaluării întregului context și luării măsurilor operative.
Ministerul Energiei a solicitat Administrației Naționale Apele Române să transmită de urgență expertiza privind volumul de apă tehnologică disponibil în perioada următoare, pentru a permite repornirea în siguranță a centralei de la Brazi, care are o putere instalată de 832 MW în producția de energie electrică în bandă.
Autoritatea subliniază că întreaga capacitate necesară poate fi acoperită din disponibilul actual al Sistemului Energetic Național, care însumează peste 19.800 MW. Potrivit Ministerului, siguranța în alimentarea cu energie nu este afectată în niciun moment.
„Capacitatea necesară pentru echilibrarea portofoliului OMV Petrom este asigurată în principal prin tranzacțiile realizate pe Piața Intrazilnică cuplată, doar o mică parte provenind din disponibilul existent al Sistemului Energetic Național”, precizează instituția.
În prezent, România beneficiază de multiple surse de energie stabilă, cu producție în bandă, astfel:
-
peste 6.600 MW din hidroenergie;
-
peste 1.400 MW din energie nucleară;
-
peste 2.700 MW din hidrocarburi;
-
peste 2.700 MW din termoenergie.
Astfel, Sistemul Energetic Național este pregătit să asigure continuitatea alimentării cu energie electrică, chiar și în condițiile unor perturbări temporare ale capacităților individuale, consolidând stabilitatea și securitatea energetică a României.
The post Ministerul Energiei: Sistemul Energetic Național dispune de resurse suficiente pentru a acoperi integral necesarul de consum appeared first on MOLDOVA INVEST….
…
Citește articolul integral pe Moldova Invest