Connect with us

Modernizarea drumului dintre Suceava și Iași atrage zece asocieri de firme și o investiție de peste 2,5 milioane de euro

modernizarea-drumului-dintre-suceava-si-iasi-atrage-zece-asocieri-de-firme-si-o-investitie-de-peste-2,5-milioane-de-euro

Suceava

Modernizarea drumului dintre Suceava și Iași atrage zece asocieri de firme și o investiție de peste 2,5 milioane de euro

dj208f 1 1024x682 1 - Moldova Invest

Unul dintre cele mai atractive contracte de infrastructură rutieră din județul Suceava a intrat în atenția firmelor de construcții și proiectare.

Proiectarea și execuția lucrărilor pentru obiectivul de investiții „Modernizare DJ 208F, km 12+650 – 16+600 și km 20+000 – 21+000 limită județ Iași – Țolești – Uidești, județul Suceava” au generat un interes semnificativ în rândul antreprenorilor din domeniul lucrărilor publice.


Licitația, lansată în data de 3 septembrie 2025 de Direcția Județeană de Drumuri și Poduri Suceava – structură aflată în subordinea Consiliului Județean Suceava – are ca termen-limită de depunere a ofertelor data de 6 octombrie. Conform informațiilor oficiale, nu mai puțin de zece asocieri de firme s-au înscris în competiția pentru modernizarea a 4,8 kilometri de drum județean, lucrările incluzând și elemente complexe de infrastructură rutieră: șanțuri pereate din beton pe o lungime de 8.676 metri, drenuri sub șanț pe 3.637 metri, 14 intersecții cu drumuri laterale, 11 podețe tubulare, 64 de podețe de acces la proprietăți, precum și întreaga gamă de lucrări privind semnalizarea rutieră și siguranța circulației.

News Moldova îți recomandă și ...   Investiţie de aproximativ 300.000 € pentru o sală de operaţie modernă la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Botoşani

Concurență puternică pentru un contract de peste 2,5 milioane de euro

Valoarea estimată a contractului, de aproximativ 12,73 milioane lei fără TVA (peste 2,5 milioane euro), explică interesul ridicat al firmelor participante. Printre competitorii înscriși se regăsesc nume consacrate din sectorul construcțiilor de infrastructură, care au decis să participe individual sau în asociere:

  • MAGHEBO (lider de asociere) împreună cu FIROGAL 1 SRL și BUCOVER PROIECT
  • CORNELL’S FLOOR SRL (lider) alături de PENCRAFT și CORNELL S TEHNIC CONSTRUCT
  • MITHRAS BUILD (lider) cu GEO MYKE, OYL COMPANY HOLDING AG SRL și IMA SOLUTION CONSTRUCT SRL
  • AUTOTEHNOROM (lider) împreună cu ROAD EXPERT DESIGN
  • CALCARUL SA (lider) alături de COMPLET RUTIER HD
  • SIMMAR TRANS SRL (lider) cu CONSTRUCT & DRUM, INFRACONCEPT și INTERCAD PROIECT
  • TOP SCAV (lider) împreună cu AZINTUS PROIECT SRL și TRANSILVANIA GRAND CONSTRUCT
  • EKY-SAM (lider) alături de DRU PO
  • CONEST SA (lider) împreună cu SIMPA CONSULT
  • DAROCONSTRUCT (lider) cu RIVA SYSTEMS SRL
News Moldova îți recomandă și ...   Integrarea inteligenței artificiale în sectorul public: oportunități strategice pentru România

Investiție finanțată local, dar cu exigențe tehnice ridicate

Deși proiectul nu beneficiază de finanțare europeană, Consiliul Județean Suceava a asigurat resursele necesare pentru realizarea investiției. Documentația de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI) a fost finalizată în 2024, iar devizul general al lucrării a fost aprobat la o valoare de 12.731.820 lei fără TVA.

Dintre aceștia, aproximativ 12,2 milioane lei sunt destinați execuției propriu-zise a lucrărilor, 250.000 lei pentru organizarea de șantier, iar diferența acoperă partea de proiectare, asistență tehnică și verificare tehnică. Lucrările vor include, pe lângă modernizarea carosabilului, construcția unui podeț casetat, a unui podeț dalat tip D4, două podețe tubulare și montarea de parapet metalic – inclusiv unul de tip special, similar celui de pe centura Sucevei, pe o lungime de 100 de metri.

Un contract de lungă durată, cu accent pe calitatea execuției

Durata totală a contractului este estimată la 64 de luni, structurată astfel:

  • 4 luni pentru proiectare și verificare tehnică;
  • 24 luni pentru execuția lucrărilor și asistență tehnică din partea proiectantului;
  • 36 luni – perioada minimă de garanție de bună execuție.
News Moldova îți recomandă și ...   Lansare de carte la Biblioteca Universității din Suceava: „Nicolae Labiș. Opere”, volum apărut la Editura Știința din Chișinău

Prin amploarea lucrărilor și valoarea financiară implicată, modernizarea DJ 208F devine un proiect de referință pentru zona limitrofă Suceava-Iași, contribuind la îmbunătățirea conectivității între localitățile Țolești și Uidești și, implicit, la dezvoltarea economică regională.

Competiția acerbă dintre firme demonstrează potențialul investițiilor publice locale de a stimula mediul de afaceri din construcții, chiar și în absența finanțărilor externe, atunci când proiectele sunt bine structurate și atractive din punct de vedere tehnic și economic.

The post Modernizarea drumului dintre Suceava și Iași atrage zece asocieri de firme și o investiție de peste 2,5 milioane de euro appeared first on MOLDOVA INVEST….


Citește articolul integral pe Moldova Invest


Continue Reading
You may also like...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Suceava

Centrul de Analiză și Planificare a Dezvoltării Regionale

Forumul Economic Regional Moldova – Vatra Dornei, 2025

Via Moldovia

Advertisement

Trending

Advertisement

Echipa News Moldova

To Top