Connect with us

„Ordonanța trenuleț” va pune pe butuci companiile românești! Reacția antreprenorilor

„ordonanta-trenulet”-va-pune-pe-butuci-companiile-romanesti!-reactia-antreprenorilor

National

„Ordonanța trenuleț” va pune pe butuci companiile românești! Reacția antreprenorilor

taxe antreprenor - Moldova Invest

Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (IMM România) a reacționat la Ordonanța trenuleț, afirmând că reducerea pragului de impozitare pentru microîntreprinderi și majorarea impozitului pe dividende vor avea efecte catastrofale asupra antreprenorilor români. Aceste măsuri ar afecta în special întreprinderile mici și mijlocii, conducând, cel mai probabil, la falimente în lanț și la pierderea a zeci de mii de locuri de muncă.

„În loc de a reduce drastic cheltuielile publice, guvernul apelează din nou la soluția taxării suplimentare a celor care au dus și până acum greul susținerii financiare, prin taxe și impozite, a unui aparat administrativ supradimensionat și ineficient, atât la nivel central cât și la nivel local”, se arată în comunicatul IMM România.

Reducerea pragului de taxare pentru microîntreprinderi, decisă în „profund dispreț”

Potrivit IMM România, măsurile de reducere a pragului de impozitare pentru microîntreprinderi la 250.000 de euro începând din 2025 și la 100.000 de euro din 2026, precum și majorarea impozitului pe dividende de la 8% la 10%, sunt propuse să fie implementate cu doar trei zile înainte de data efectivă, manifestând un profund dispreț față de prevederile legale privind predictibilitatea și stabilitatea mediului de afaceri.

News Moldova îți recomandă și ...   Investiție în energie regenerabilă: în municipiul Onești se va construi un parc fotovoltaic de 19,5 milioane lei pentru educație și iluminat stradal

Impactul acestor măsuri este și mai devastator, deoarece nu oferă suficient timp pentru realizarea calculelor necesare, ajustarea prețurilor, optimizarea costurilor și adaptarea strategiilor de către antreprenori.

„Pentru mulți dintre antreprenori, noile prevederi înseamnă nici mai mult nici mai puțin decât închiderea afacerilor sau reducerea personalului, un cadou otrăvit de sărbători”, a mai spus IMM România.

Sectorul întreprinderilor mici și mijlocii din România angajează peste jumătate din forța de muncă din România.

„Aceste măsuri nu au fost niciodată discutate cu mediul de afaceri”

IMM România precizează că aceste măsuri nu au fost niciodată discutate cu mediul de afaceri și nu a fost realizat niciun studiu de impact cu privire la efectele acestora pe termen mediu și lung.

News Moldova îți recomandă și ...   Drumul Talienilor, aproape de final! O rută spectaculoasă și o nouă poartă de intrare în județ

„Este inacceptabil faptul că, în repetate rânduri, guvernul a asigurat cetățenii și mediul de afaceri că nu va introduce creșteri de taxe și impozite, promisiuni care acum se dovedesc a fi neadevărate. Această lipsă de onestitate afectează grav întreaga relație dintre autorități și mediul de afaceri”.

„Înțelegem nevoia de a reduce drastic deficitul bugetar, dar măsurile guvernamentale ar trebui să se concentreze în principal pe măsuri de reducere a cheltuielilor publice, nu pe impunerea unei poveri fiscale suplimentare pe cei care au dus și până acum greul creșterii economiei românești. Orice măsură de creștere a impozitării mediului de afaceri trebuie să vină în contrapartidă cu măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare”, mai arată IMM România.

News Moldova îți recomandă și ...   Uniunea Europeană condiționează ajutorul de 60 de milioane de euro pentru regiunea transnistreană de respectarea drepturilor fundamentale

În plus, IMM România subliniază că aceste măsuri nu au fost niciodată discutate cu mediul de afaceri și că nu a fost realizat niciun studiu de impact privind efectele acestora pe termen mediu și lung.

Reprezentanții IMM-urilor solicită Guvernului să elimine din proiectul de Ordonanță de Urgență toate măsurile care afectează mediul de afaceri, inclusiv reducerea pragului pentru microîntreprinderi, majorarea impozitului pe dividende și eliminarea facilităților fiscale în anumite domenii.

„Acestea trebuie discutate și agreate mai întâi cu mediul de afaceri și implementate doar în urma unor studii de impact, care să permită antreprenorilor să-și ajusteze afacerile corespunzător, pentru beneficiul economiei românești”, a precizat IMM România.


Citește articolul integral pe Moldova Invest


Continue Reading
You may also like...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in National

Revista economică “Moldova Invest” – ediția de toamnă 2024

- citeste versiunea e-paper -


Economic magazine “Moldova Invest” – summer edition 2024

- read the e-paper version -

Advertisement

Forumul Economic Regional Moldova – Vatra Dornei, 2024

Trending

Advertisement

Echipa News Moldova

To Top