International
Republica Moldova prelungește termenul pentru finalizarea Liniei Vulcănești–Chișinău, investiție strategică în independența energetică
autor

Potrivit celui mai recent raport al Băncii Mondiale, publicat la 26 iunie 2026, termenul de implementare a fost extins cu încă șase luni, noua dată de închidere fiind stabilită pentru 31 decembrie 2026, în loc de 30 iunie 2026.
Raportul evidențiază că aceasta este cea de-a doua modificare a calendarului proiectului. Prima prelungire a fost aprobată în anul 2024, când termenul-limită a fost mutat de la 31 august 2024 la 30 iunie 2026.
Totodată, documentul prevede eliminarea din proiect a două activități care nu mai pot fi realizate în intervalul rămas până la noul termen de finalizare. Ca urmare, o sumă de aproximativ 4 milioane de dolari, alocată inițial acestor componente, va fi anulată deoarece nu mai este necesară.
Deși Banca Mondială califică stadiul general al implementării drept „satisfăcător”, proiectul nu poate fi încheiat fără finalizarea lucrărilor la stațiile electrice din Chișinău și Vulcănești.
Linia electrică aeriană de 400 kV dintre Vulcănești și Chișinău este deja construită, iar antreprenorul desfășoară în prezent operațiunile de testare și punere în funcțiune. Întârzierile sunt însă generate de ritmul lucrărilor de modernizare și extindere a stațiilor electrice.
Conform raportului, lucrările la stația electrică din Chișinău au ajuns la aproximativ 82% din execuție, în timp ce la stația din Vulcănești gradul de realizare este de circa 75%.
Banca Mondială subliniază că modernizarea stației electrice Chișinău reprezintă una dintre componentele esențiale ale proiectului, fiind indispensabilă pentru modernizarea infrastructurii naționale de transport al energiei și pentru integrarea fiabilă a Republicii Moldova în rețeaua electrică europeană.
La sfârșitul lunii mai 2026, echipamentele principale, inclusiv autotransformatoarele de 400 kV, erau deja livrate pe șantier. Cu toate acestea, contractorul a înregistrat întârzieri importante după livrarea echipamentelor și efectuarea plății în vara anului 2025, ceea ce a afectat calendarul general al investiției.
Pentru recuperarea întârzierilor, Agenția de Implementare a Proiectului și antreprenorul au convenit asupra unui nou plan de acțiune și a unui grafic revizuit al lucrărilor.
Acesta prevede mobilizarea suplimentară a resurselor, reluarea lucrărilor auxiliare care au fost blocate și finalizarea tuturor operațiunilor de instalare rămase. Obiectivul este ca lucrările să fie încheiate fizic până la sfârșitul lunii octombrie 2026, după care va urma o perioadă de aproximativ două luni dedicată testelor de garanție și verificărilor tehnice, astfel încât instalațiile să poată primi acceptarea operațională până la 31 decembrie 2026.
Potrivit Băncii Mondiale, noul calendar de implementare a fost analizat și validat de toate părțile implicate, inclusiv de experții instituției finanțatoare, care îl consideră realizabil.
Lucrările de extindere și modernizare a stației electrice Chișinău sunt executate de un consorțiu românesc format din Electromontaj SRL, Siemens Energy SRL și Energotech SA.
Modernizarea stației electrice Vulcănești este realizată de un alt consorțiu din România, alcătuit din Celin SRL și Energobit SA.
Construcția Liniei Electrice Aeriene de 400 kV Vulcănești–Chișinău a fost executată de compania indiană KEC International, cu sediul în Mumbai.
Linia electrică Vulcănești–Chișinău reprezintă una dintre cele mai importante investiții din sectorul energetic al Republicii Moldova. Odată pusă integral în funcțiune, aceasta va permite transportul energiei electrice prin interconectările cu România și sistemul european ENTSO-E, contribuind la diversificarea surselor de aprovizionare, consolidarea securității energetice și diminuarea dependenței istorice față de Federația Rusă.
The post Republica Moldova prelungește termenul pentru finalizarea Liniei Vulcănești–Chișinău, investiție strategică în independența energetică appeared first on MOLDOVA INVEST….




