National
Se schimbă regulile pentru Pilonul II. Ce lege a fost adoptată?
autor

Guvernul României a aprobat joi proiectul de lege privind plata pensiilor private. Conform formei adoptate, suma ce poate fi retrasă la începutul perioadei de plată crește de la 25% la 30%, iar durata plăților scade de la 10 la 8 ani. Documentul va fi transmis Parlamentului pentru dezbatere și vot final.
Actul normativ stabilește organizarea și funcționarea sistemului de plată a pensiilor private prin fonduri speciale, denumite fonduri de plată a pensiilor private, administrate de furnizori autorizați de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). Printre aceștia se numără administratori de fonduri de pensii private, societăți de asigurări de viață, societăți de administrare a investițiilor și societăți pe acțiuni înființate conform Legii nr. 31/1990. În plus, vor putea activa și entități autorizate din Uniunea Europeană, Spațiul Economic European sau state membre OCDE, în baza legislației europene.
Legea introduce două tipuri de fonduri: fonduri de retragere programată și fonduri de pensii viagere.
Înainte ca un participant să atingă vârsta de pensionare, administratorul fondului va transmite informații scrise privind valoarea activului personal, condițiile de plată, opțiunile disponibile și posibilitatea alegerii furnizorului fondului de plată. După îndeplinirea condițiilor legale, participantul va depune cererea de intrare în faza de plată și va semna un contract cu furnizorul ales.
Conform proiectului, un membru al fondului poate retrage maximum 30% din activul personal sub formă de plată unică, o singură dată, înainte de începerea pensiei lunare. Ulterior, există două modalități de plată:
Fonduri de retragere programată: pensia se achită lunar până la epuizarea activului personal. Suma lunară va fi cel puțin egală cu indemnizația socială din sistemul public, fiind ajustată anual. Dacă activul permite, pensia poate fi mai mare, cu condiția distribuirii pe minimum 8 ani. Furnizorul garantează returnarea integrală a activului, fie participantului, fie moștenitorilor. În caz de deces, moștenitorii primesc valoarea activului rămas.
Fonduri de pensii viagere: pensia se plătește pe toată durata vieții participantului sau a beneficiarului de supraviețuire. Valoarea se calculează actuarial, pe baza activului disponibil. Accesarea pensiei private este permisă doar peste pragul de 12 indemnizații sociale (15.372 lei în 2025). Sumele sub acest nivel se plătesc integral sau eșalonat, fără transfer către fondurile de plată.
Legea permite transferul activului la fondul de plată ales, fără penalități sau comisioane, oferind participanților libertatea de a-și selecta furnizorul.
În prezent, legislația românească reglementează doar acumularea contribuțiilor (Legea nr. 411/2004 – Pilon II, Legea nr. 204/2006 – Pilon III și Legea nr. 1/2020 – Pilon IV), fără a prevedea modalitățile de plată.
Proiectul guvernului completează acest vid legislativ, oferind cadrul necesar transformării economiilor în pensii efective. Executivul susține că noua lege va asigura stabilitatea sistemului, protecția participanților și flexibilitate în alegerea formulei de plată. Proiectul urmează să fie dezbătut și adoptat de Parlament.
The post Se schimbă regulile pentru Pilonul II. Ce lege a fost adoptată? appeared first on MOLDOVA INVEST.




























