
Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a declarat că procedura de recuperare a sumelor încasate din chirii de către familia președintelui Klaus Iohannis pentru imobilul din Sibiu va fi una complicată și ar putea ajunge în instanță
„Ce vă pot asigura este că pe perioada mandatului meu o să fac tot posibilul ca interesele statului să fie reprezentate și apărate corect, onest, legal, cu maximă fermitate”, a declarat ministrul, potrivit news.ro. Acesta a explicat că situația juridică a proprietății este complexă, implicând o sentință definitivă care a anulat anumite documente, dar și existența unei co-proprietăți. Astfel, recuperarea sumelor presupune mai întâi clarificarea dreptului de proprietate al statului și apoi inițierea demersurilor legale pentru restituirea fondurilor.
Potrivit unei decizii definitive a Înealtei Curți de Casație și Justiție din septembrie 2024, recursul formulat de Rodica Baștea împotriva unei hotărâri a Curții de Apel Alba Iulia a fost respins ca nefondat, consolidând astfel poziția statului român cu privire la imobilul situat pe strada Gheorghe Magheru 35 din Sibiu.
Litigiul a fost inițiat de Rodica Baștea, o apropiată a familiei Iohannis din Miami, care a contestat un certificat din 2008 prin care statul român fusese declarat moștenitor al imobilului. Istoricul proprietății indică faptul că, inițial, aceasta a aparținut soților Eliseu și Maria Ghenea, fiind naționalizată de regimul comunist în anii ’60. După Revoluție, Ioan Baștea, un strănepot al Mariei Ghenea, a revendicat imobilul, obținând în 1999 o hotărâre judecătorească care a revocat naționalizarea.
Ulterior, Ioan Baștea, împreună cu Georgeta Lăzurcă și Carmen Iohannis, a devenit proprietar al imobilului de pe Gheorghe Magheru 35. De asemenea, în aceeași zi, Baștea a vândut jumătate dintr-un alt imobil din Sibiu, situat pe strada Nicolae Bălcescu 29, soților Klaus și Carmen Iohannis, pentru suma de 3.200 de dolari. Acest spațiu comercial a generat, în următorii 17 ani, venituri din chirii de aproximativ 1,3 milioane de lei, echivalentul a circa 260.000 de euro la cursul actual, potrivit unei investigații riseproject.ro.
Tanc
…
Citește articolul integral pe Moldova Invest