Connect with us

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, lider național la brevete de invenție

universitatea-tehnica-„gheorghe-asachi”-din-iasi,-lider-national-la-brevete-de-inventie

Iasi

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, lider național la brevete de invenție

161 Euroinvent Day 3 - Moldova Invest

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) se menține în fruntea cercetării și inovării din învățământul superior românesc, potrivit celor mai recente date oficiale publicate în 2025 de Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM), aferente anului 2024.

Acestea reprezintă cea mai recentă evaluare completă disponibilă. În domeniul proprietății industriale, raportările anuale apar cu un decalaj de aproximativ un an, ca urmare a etapelor specifice procedurii de brevetare: publicarea cererii la 18 luni de la depunere și durata procesului de acordare. Documentele OSIM confirmă performanța instituției ieșene la două capitole esențiale ale activității de inventică.

Locul I la nivel național: brevete acordate în 2024 și cereri de brevet în ultimul deceniu

La capitolul brevetelor de invenție acordate universităților în 2024, TUIASI se clasează pe prima poziție, cu 12 titluri de protecție. Performanța se confirmă și în plan istoric: în intervalul 2014-2024, instituția conduce și clasamentul cererilor de brevet de invenție înregistrate la OSIM, cu un total de 337 de cereri depuse, cel mai ridicat dintre toate universitățile din România.

„Distincția oferită de OSIM reprezintă o confirmare a valorii școlii ieșene de inventică, creată și dezvoltată în universitatea noastră. Mulți ani am ocupat primul loc între instituțiile românești după numărul de cereri de brevet depuse. Acum, aceste cereri, după evaluarea specialiștilor de la OSIM, au îndeplinit criteriile și au valoarea să devină brevete de invenție. Rezultatul nu este deloc surprinzător, deoarece acum circa 6 ani am luat decizia să susținem financiar, din veniturile universității, toate etapele care implică acordarea și protejarea unui brevet de invenție depus de colegii noștri cu afiliere la TUIASI. Iar costurile nu sunt deloc reduse, mai ales dacă discutăm despre brevetele internaționale EPO (European Patent Office). Mai mult, deja prin Centrul de Transfer Tehnologic am început comercializarea acestor invenții către terți, în baza unor proceduri aprobate de Senat. Îi felicit pe toți colegii care au contribuit la obținerea acestei distincții extraordinare din partea forului național care analizează calitatea activității de inventică românești!”

a declarat Prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași

Premiul de Excelență la EUROINVENT 2026 și o tradiție a performanței

Aceste rezultate se adaugă recunoașterii primite recent de universitate în cadrul Expoziției Europene a Creativității și Inovării EUROINVENT, desfășurată la Iași în perioada 28-30 mai 2026. Cu acest prilej, TUIASI a fost premiată de OSIM pentru contribuția deosebită la activitatea de cercetare și dezvoltare. Distincția confirmă rolul universității ca pol important al cercetării aplicate și al transferului tehnologic din România, întărind angajamentul comunității academice ieșene față de diseminarea cunoașterii către mediul economic și societate.

„Recunoașterea acordată de OSIM consolidează prestigiul TUIASI și o reconfirmă ca reper al excelenței academice la nivel național. Asemenea performanțe, validate de un for oficial, întăresc încrederea partenerilor noștri din mediul economic și academic și sporesc vizibilitatea instituției, atât în țară, cât și în spațiul european. Avem responsabilitatea de a comunica aceste realizări la adevărata lor valoare și de a le transforma într-un reper pentru viitorii studenți și cercetători.”

a subliniat dimensiunea de reprezentare instituțională a acestor realizări Prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin, Prorector Asigurarea Calității și Imagine Universitară

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași adresează mulțumiri tuturor cercetătorilor, cadrelor didactice și studenților care, prin activitatea lor, contribuie la menținerea acestei poziții de frunte în inventica românească.

News Moldova îți recomandă și ...   O clădire de patrimoniu cu o istorie de peste 120 de ani renaște la Botoșani. Au început lucrările de salvare ale fostei școli construite în epoca lui Spiru Haret

The post Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, lider național la brevete de invenție appeared first on MOLDOVA INVEST….


Citește articolul integral pe Moldova Invest


Continue Reading
You may also like...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

PROGNOZĂ și CONFIGURARE – Buget de 1 MILIARD Euro (Ro-Md: 2028 -2034)

Via Moldovia – Descopera Regiunea Moldovei

Trending

Advertisement
Advertisement
To Top