Vaslui
A „ieșit” cum trebuie! După 6 luni s-a stabilit în sfârșit Consiliul de Administrație al REISER BÂRLAD
autor
După multe luni în care o comisie de selecție s-a căznit să stabilească noua componență a Consiliului de Administrație al SC LDP Reiser Bârlad, societatea care aparține Consiliului Local și se ocupă de reparație, întreținere și construcții drumuri, iată că s-au aflat numele celor cinci persoane care vor face parte din C.A.
Comisia de selecție a stabilit că, în urma dosarelor și, respectiv a interviului, admiși sunt: Radu Ticu (cu un punctaj de 77,33 la interviu; Starodub Constantin – 75,65; Bozianu Mihai – 61,99; Zaldea Teodora Elena – 65,33 și Andrei Ionuț, cu 64,33.

Primele reacții față de noua formulă a Consiliului de Administrație, stabilită de comisia de selecție, nu au întârziat să apară, astfel că Bogdan Ioan Sârbu, consilier independent în cadrul Consiliului Local Bârlad, a transmis un mesaj efervescent și voit ironic la adresa membrilor proaspăt selectați, dar și a primarului Dumitru Boroș.

”Cel mai mare luptător antiREISER, primarul Boroș, convoacă ședință extraordinară pentru că în Comisia de selecție s-a clocit un nou Consiliu de Administrație la REISER S.A. După o selecție dură care a durat aproape jumătate de an, noul CA este o imagine în oglindă a combinațiilor PSD-PNL de la nivelul administrației locale. 3 dintre membri (Ticu, Bozianu, Starodub) sunt din vechea gașcă, responsabili de ”performanțele” de asfalt și profit de până acum și de numirea celebrului manager Buzamăt ( ”și administrator cu juma’ de normă la grădinița PNL”). Ultimii 2 (Zaldea și Andrei, respectiv PSD și PNL) sunt probabil noii specialiști în a scoate bani din asfalt, că ”din pământ ,din iarbă verde” se ocupă altcineva! Evident, niciunul dintre ei nu are un CV public atașat la hotărârea de CL. Poate îi cunoașteți dumneavoastră mai bine”, a scris, ironic, edilul Bogdan Ioan Sârbu.
Trebuie spus că mandatele membrilor C.A. al SC LDP Reiser Bârlad au expirat anul trecut, iar în vară s-a decis să se organizeze concurs pentru un nou Consiliu de Administrație. Dar cum această societate a devenit ea însăși un front de luptă politică între primarul Dumitru Boroș (membru PNL, dar căzut în dizgrația colegilor din conducerea județeană a partidului) și directorul SC LPD Reiser, liberalul Daniel Buzamăț, lucrurile s-au tensionat destul de mult în aceste luni în care fiecare dintre părți era tentată să pună oamenii de nădejde în noul C. A.
Atât de mult s-au agitat apele la Reiser, încât la un moment dat primarul Dumitru Boroș a vrut, în iulie 2021, a vrut să desființeze firma, iar angajații au încetat lucrul, protestând față de o asemenea decizie. Edilul acuza conducerea SC Reiser că nu își face treaba corespunzător în oraș și că cei din C.A. ar încasa indemnizații mult prea mari.

”Domnilor muncitori de la Reiser, cel care vine în Consiliul de Administrație o oră sau 30 de minute, sau poate o oră și zece minute, o dată pe lună, ia cât luați dumneavoastră care munciți (o lună -n.r.) cu asfaltul”, le-a spus primarul Boroș muncitorilor de la Reiser, într-una din ședințele cu scântei.
Replica directorului Daniel Buzamăț a venit și ea.

”Domnul primar trăiește din amintiri. Cum se poate să insinueze și să instige muncitorii împotriva conducerii societății. Dumneavoastră veniți cu fapte care s-au întâmplat în anii din urmă. Noi am făcut o reorganizare a societății, în care am scăzut salariile muncitorilor, inclusiv salariul meu de director, sporurile, personalul TESA l-am redus cu 25%. Veniți dumneavoastră și-mi reproșați mie de Consiliul de Administrație. Cum vorbiți dumneavoastră de Consiliul de Administrație, domnule primar? A cui e sarcina să stabilească indemnizațiile celor din Consiliul de Administrație? De ce nu ați tăiat 25% din indemnizații, domnilor consilieri? Am tăiat salariile muncitorilor, iar dumneavoastră care aveați atribuțiunea de a tăia salariile membrilor Consiliului de Administrație, nu ați făcut-o, domnule primar.(…) Nu-mi reproșați mie salariile Consiliului de Administrație”, a susținut directorul Daniel Buzamăț.
Primarul Dumitru Boroș a dispus convocarea membrilor CLM Bârlad într-o ședință extraordinară, în cadrul căreia se va valida noua componență a C.A. de la SC LDP Reiser Bârlad.




























