Vaslui
Cadrele medicale din Vaslui și Bacău, acuzate că falsificau fișe medicale auto, salvate de prescripția faptelor
autor
Condamnate, în primă instantă, cadrele medicale angajate la centrul medical New Central Med, acuzate că au eliberat în fals fise medicale auto, au scãpat de acuzatii
Magistrații Curtii de Apel Iași au aplicat decizia Curții Constituționale a României privind prescripția răspunderii penale. Astfel, s-a hotărât încetarea procesului penal față de inculpați ca urmare a intervenirii prescripției faptelor penale.
Vestea este una îmbucurătoare pentru cei 17 medici implicați în dosar, acestora fiindu-le permis să-și reia atribuțiile.
În 2015, anchetatorii au descins în sediul clinicii New Central Med, patronat de Elena Dută Nițescu, o femeie de afaceri din Bacău. Potrivit informațiilor deținute de anchetatori, fișele medicale pentru scolile de soferi erau eliberate fãrã un examen medical prealabil al candidaților. Astfel că examenul auto putea fi susținut si de către candidații care sufereau de epilepsie, o boală care nu permite ca bolnavul să posede permis auto.
Scandalul fișelor auto false a izbucnit dupã ce fostul președinte al Colegiului Medicilor Vaslui a depus o plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui. Acesta a reclamat măsluirea fișelor medicale pentru viitorii soferi. În respectiva plângere era menționat și numele clinicii unde mai multi pacienti cu boli grave ar fi primit avizul pentru conducere: New Central Med.
„Mersul în clinică pentru întocmirea dosarului în cazul persoanelor care urmeazã sã dea examen pentru permisul auto a ajuns sã fie o formalitate. Nu se respectã traseul corect al fisei candidatului. Primul care stie istoricul medical al pacientului si care ar trebui sã punã viza pe fisa medicalã este medicul de familie”, afirma, atunci, presedintele Colegiului Medicilor Vaslui, notează Vremea Nouă.
Patroana clinicii, Elena Dută Nitescu, nu este la prima vizitã într-o sală de ședință a instanțelor de judecată. În aceeasi perioadă, femeia a încercat să mituiascã conducerea Directiei de Sãnãtate Publicã Vaslui în vederea obținerii unei autorizații la clinica ce avea să se transforme în subiectul principal al unui nou scandal.
În 2018, judecãtorii Tribunalului Vaslui au decis condamnarea Elenei Dutã la 2 ani si 8 luni de închisoare pentru faptele pentru care a fost trimisã în judecatã. Numai cã, darea de mitã si tentativa de cumpãrare de influentã au fost sãvârsite în perioada de probã pe care Elena Dutã o avea, condamnatã, pentru furt calificat, de Curtea de Apel Bacãu.
Astfel, la finalul procesului, femeia de afaceri din Bacãu s-a ales cu 5 ani si 8 luni de închisoare si un an pedeapsã complementarã de interzicerea unor drepturi.