Connect with us

Copil de doar 6 ani, ARS pe CORP și pe FAȚĂ după ce a aruncat BENZINĂ direct în foc

Copil de doar 6 ani, ARS pe CORP și pe FAȚĂ după ce a aruncat BENZINĂ direct în foc - News Moldova

Vaslui

Copil de doar 6 ani, ARS pe CORP și pe FAȚĂ după ce a aruncat BENZINĂ direct în foc

Duminică seara, un echipaj SMURD a fost solicitat în comuna Oșești, deoarece un copil în vârstă de doar 6 ani ar fi suferit arsuri pe suprafața corpului și pe față după ce ar fi aruncat cu o sticlă ce conținea benzină, direct în foc. La fața locului s-ar fi deplasat un echipaj SMURD cu secție de Terapie Intensivă Mobilă.

Conform celor delcarate de către purtătorul de cuvânt al ISJ Vaslui, Marius Stanciu, copilul ar fi beneficiat de primul ajutor la fața locului, după care ar fi fost transportat la UPU de la Spitalul Județean Vaslui: ‘Echipajul ambulanţei TIM a fost solicitat să intervină în localitatea Buda, comuna Oşeşti, pentru salvarea vieţii unui copil în vârstă de şase ani care a suferit arsuri după ce a aruncat un recipient cu benzină în foc. La sosirea echipajului de intervenţie a fost găsit un copil care suferise arsuri pe faţă şi pe corp. Copilul a primit primul ajutor şi este transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui.’

Copilul a suferit arsuri de gradul II pe față și pe corp!

Conform medicilor ce s-au prezentat la locul incidentului, copilul pare că ar avea pe corp și pe față arsuri de gradul II, acesta urmând a fi evaluat în amănunt, pentru a se stabili dacă este nevoie de transportarea acestuia la o altă unitate medicală.

News Moldova îți recomandă și ...   Bărbat din Vaslui, arestat preventiv după ce a agresat un minor într-o unitate de învățământ

Pe fir ar fi intrat și polițiștii, care au demarat cercetări astfel încât să poată afla și stabili cum s-ar fi petrecut respectivul eveniment.


Continue Reading
You may also like...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Vaslui

Revista economică “Moldova Invest” – ediția de toamnă 2024

- citeste versiunea e-paper -


Economic magazine “Moldova Invest” – summer edition 2024

- read the e-paper version -

Advertisement

Forumul Economic Regional Moldova – Vatra Dornei, 2024

Trending

Advertisement

Echipa News Moldova

To Top