Connect with us

FACTURĂ de 270.000 lei la GAZE pentru o ȘCOALĂ din minicipiul BÂRLAD! Primarul Dumitru BOROȘ: „Nu va cer să țineți copiii în FRIG dar vă rog să fiți ATENȚI la consum”

Vaslui

FACTURĂ de 270.000 lei la GAZE pentru o ȘCOALĂ din minicipiul BÂRLAD! Primarul Dumitru BOROȘ: „Nu va cer să țineți copiii în FRIG dar vă rog să fiți ATENȚI la consum”

Facturi scandalos de mari pentru consumul de gaze naturale au început să fie împărțite consumatorilor din județul Vaslui!

La Bârlad, de exemplu, sunt semnalele cele mai îngrijorătoare. La una din școlile din municipiu, conducerea unității a primit o factură de nu mai puțin de 270.000 lei. Este vorba despre Liceul Mihai Eminescu, factura fabuloasă este pentru consumul din luna decembrie 2021. Profesoara Rica Luchianov, director în funcție la data primirii facturii, a explicat că liceul are, într-adevăr, șapte clădiri de încălzit. Chiar și așa, profesoara Rica Luchianov spune că nu s-a așteptat la o asemenea factură, ci a estimat că pentru luna decembrie, când elevii au învățat până în ajunul Crăciunului, să fie un consum cu o valoare de cel mult 90.000 – 100.000 lei.

Primarul Dumitru Boroș a spus că va sesiza în acest caz Agenția Națională de Protecție a Consumatorului, dar și Autoritatea Națională de Reglementare a Energiei. DE asemenea, primarul Bârladului i-a  îndemnat pe toți directorii de școli să fie cumpătați în ceea ce privește consumul de gaze naturale.

„Avem o unitate școlară, și anume Liceul Mihai Eminescu, care a primit o factură la gaze de 270.000 lei, pentru o singură lună, luna decembrie. Sunt altele care au primit facturi de 83.000 (Școala G. Tutoveau – n.r.) de lei sau de 79.000 de lei și doar într-un singur caz, o școală din Bârlad, a primit o factură rezonabilă. Prin urmare, acum nu o să vă solicit să țineți copiii în frig, sau să stați dumneavoastră, ci vreau să vă rog să fiți mult mai atenți la consum și mai ales să opriți risipa”, a atras atenția primarul Boroș.

”Dar nu ne-am așteptat ca să primim o factură de 270.000 lei, aproape 55.000 de euro. Am rămas uimiți. Doamna contabilă a avut puterea să sune pe la alte școli din Bârlad, unde a constata că, la fel, facturile erau astronomice”, a spus directoarea Rica Luchianov. 

Colegiul Codreanu din Bârlad, factură de 78.420 de lei, de patru ori mai mare decât cea din decembrie 2020!

Conducerea Colegiului Național “Gheorghe Roșca Codreanu” din Bârlad a primit o facură la energie și gaz de 78.420 de lei, pentru luna decembrie, față de 17.830 de lei în decembrie 2020.

Edilul Bârladului susține că în ritmul acesta, cu facturi uriașe la utilități, Primăria ar putea avea activitatea serios afectată, mai ales în privința proiectelor derulate pentru modernizarea orașului.

”Pentru anul în curs avem o cotă de cofinanțare de 27 milioane de lei la proiectele ce vor fi demarate. De aceea vă cer la toți să fiți chibzuiți. La penultima rectificare am primit o sumă mică, cât o comună, iar la ultima ni s-au alocat 0 lei”, a mai spus primarul municipiul Bârlad, Dumitru Boroș.    


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

More in Vaslui

Advertisement
Advertisement

Comentarii recente

Advertisement

Trending

Advertisement

Echipa News Moldova

Advertisement
Advertisement
To Top