Connect with us

Percheziții la DGASPC Vaslui și o clinică medicală în cadrul unei anchete privind certificatele de handicap

Percheziții la DGASPC Vaslui și o clinică medicală în cadrul unei anchete privind certificatele de handicap - News Moldova

Vaslui

Percheziții la DGASPC Vaslui și o clinică medicală în cadrul unei anchete privind certificatele de handicap

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui și polițiștii IPJ Vaslui au descins miercuri dimineața la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui, de unde au ridicat mai multe documente, într-o investigație ce vizează legalitatea eliberării certificatelor de handicap

În centrul anchetei se află Dragoș Cazacu, directorul DGASPC, care a obținut un certificat de handicap în decembrie 2021, la scurt timp după ce a preluat conducerea instituției. Se cercetează dacă comisia de evaluare, întrunită la acea dată, a emis în mod legal acest certificat.

News Moldova îți recomandă și ...   Proiect în valoare de 4,9 milioane de lei pentru șomerii din județul Vaslui: „INTEGRIS – Șomeri reintegrați în muncă”

Anchetatorii au vizat în mod special Serviciul de Evaluare Complexă a Persoanelor Adulte cu Handicap, existând suspiciuni privind modul în care Cazacu a beneficiat de certificat, deși acesta este cunoscut pentru pasiunea sa pentru motociclete, activitate incompatibilă cu afecțiunea autoimună de care suferă. Investigațiile au fost declanșate în urma unui articol publicat în martie 2023, care dezvăluia că nu mai puțin de 54 de angajați ai DGASPC Vaslui dețin certificate de handicap, inclusiv directorul instituției.

News Moldova îți recomandă și ...   Și-a înjunghiar sora, apoi a sunat la 112 pretinzând că aceasta a leșinat! Cum a încercat o femeie din Vaslui să-și ascundă fapta

Tot miercuri, au avut loc percheziții și la o clinică de recuperare medicală din Vaslui, Giaclinik, în cadrul operațiunii „JUPITER”. Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Vaslui, coordonați de Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, au ridicat documente esențiale pentru anchetă, cercetările fiind în curs pentru abuz în serviciu, fals intelectual și uz de fals.

Purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui a confirmat cooperarea deplină cu autoritățile, fără a oferi detalii dacă perchezițiile îl vizează pe Dragoș Cazacu. Ancheta urmează să stabilească legalitatea activităților desfășurate de comisie, dar și alte potențiale nereguli privind achizițiile făcute de instituție, în care ar fi implicat un apropiat al directorului. Termenul limită pentru clarificarea acestor aspecte este 28 octombrie.

News Moldova îți recomandă și ...   PPC Renewables România demarează instalarea primelor turbine în cel mai mare parc eolian din Moldova, județul Vaslui


OM. Cu aripi fragile de fluture.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Vaslui

Centrul de Analiză și Planificare a Dezvoltării Regionale

Forumul Economic Regional Moldova – Vatra Dornei, 2025

Via Moldovia

Advertisement

Trending

Advertisement

Echipa News Moldova

To Top