Connect with us

Prăbușire demografică în Vaslui! În numai 6 luni, județul a pierdut populația unei comune

Prăbușire demografică în Vaslui! În numai 6 luni, județul a pierdut populația unei comune - News Moldova

Vaslui

Prăbușire demografică în Vaslui! În numai 6 luni, județul a pierdut populația unei comune

Județul Vaslui a pierdut în primele șase luni ale acestui an 1.238 de locuitori. În perioada ianuarie – iunie 2025, mișcarea naturală a populației a fost caracterizată de un număr de decese mai mare decât cel al nașterilor. Această evoluție demografică negativă continuă trendul anului precedent, când s-a înregistrat lunar un spor natural negativ al populației.

În primul semestru al acestui an, județul Vaslui a raportat lunar un spor natural negativ. Astfel: ianuarie – minus 167 de persoane, februarie – minus 254 persoane, martie – minus 269 persoane, aprilie – minus 210 persoane, mai – minus 183 persoane, iunie – minus 155 persoane.

Și anul trecut, județul Vaslui a consemnat lunar un spor natural negativ al populației. Conform datelor statistice oficiale, mișcarea naturală a populației a avut următoarele valori: ianuarie – minus 230 persoane, februarie – minus 203 persoane, martie – minus 274 persoane, aprilie – minus 169 persoane, mai – minus 211 persoane, iunie – minus 123 persoane, iulie – minus 205 persoane, august – minus 39 persoane, septembrie – minus 83 persoane, octombrie – minus 124 persoane, noiembrie – minus 168 persoane, decembrie – minus 142 persoane.

O analiză realizată de jurnaliștii de la HotNews arată că statisticienii au estimat nivelul fertilității, speranța de viață la naștere și soldul migratoriu pe termen lung (cel puțin 12 luni) pentru fiecare județ. Prin însumarea populației rezidente proiectate pentru fiecare județ, s-a calculat populația rezidentă estimată a României până în anul 2060.

Institutul Național de Statistică utilizează trei scenarii: optimist, mediu și pesimist.

De exemplu, la nivel național, în scenariul optimist, pentru anul 2060 populația rezidentă ar fi de 16,3 milioane de locuitori; în varianta medie, 13,8 milioane; iar în scenariul pesimist, 12,5 milioane.

În scenariul pesimist, în intervalul 2024–2060, județul Vaslui ar urma să înregistreze o scădere a populației de 37,32%.

Datele Recensământului Populației și Locuințelor din 2021 arată că populația rezidentă a județului Vaslui este de 374.700 de persoane, în scădere cu 20.799 față de recensământul precedent din 2011.

La acest recensământ, comuna cea mai mică din județ este Blăgești, cu 1.178 locuitori, în scădere față de 1.515 persoane în 2011. Cea mai mare comună rămâne Zorleni, care și-a crescut populația cu 209 persoane, menținându-și poziția fruntașă la ambele recensăminte. Orașul Murgeni este cel mai mic oraș din județ, cu 6.853 locuitori, comparativ cu 7.119 persoane în 2011.


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

PROGNOZĂ și CONFIGURARE – Buget de 1 MILIARD Euro (Ro-Md: 2028 -2034)

Via Moldovia – Descopera Regiunea Moldovei

Trending

Advertisement
Advertisement
To Top