Connect with us

Mobilizare excelentă pentru primirea a 64.000 de refugiați ucrainieni prin Vama ALBIȚA, VASLUI

Mobilizare excelentă pentru primirea a 64.000 de refugiați ucrainieni prin Vama ALBIȚA, VASLUI - News Moldova

Vaslui

Mobilizare excelentă pentru primirea a 64.000 de refugiați ucrainieni prin Vama ALBIȚA, VASLUI

Din 24 februarie până astăzi, prin punctul de trecere a frontierei Albița, în România au intrat 64.000 de refugiați din Ucraina

Numai în prima zi în care la vamă a sosit cel dintâi grup de refugiați – două familii din orașul Harcov, aproape 900 de ucraineni au trecut Prutul. Apoi, zi și noapte, alte sute și sute de oameni, femei și copii îndeosebi, au continuat acest exod teribil, provocat de un război declanșat într-o dimineață, la 06,00 fix, ora Moscovei.

E deja jumătatea lunii martie, iar prin vama Albița continuă să intre tot mai mulți ucraineni fugiți din țara lor. Puțini mai ajung acum cu propriile mașini, cei mai mulți venind cu autocarele trimise după ei chiar de ISU Vaslui la vama Palanca, Republica Moldova, pentru a-i prelua de la graniță. Unii vin kilometri întregi pe jos, iar alții cu orice mijloc de transport găsesc pe drumul lor spre… salvare.

Mobilizare excelentă pentru primirea a 64.000 de refugiați ucrainieni prin Vama ALBIȚA, VASLUI - News Moldova

O mamă ucraineană cu doi copii și cu părinții ei septuagenrari după ea le-a povestit cu lacrimi în ochi voluntarilor români că a străbătut o bună parte din drumul spre vama Leușeni, într-un tractor, iar apoi, într-o dubă pentru transport marfă. Acum era fericită nu doar pentru siguranța găsită în România, ci și pentru bunătatea găsită. Aici, de la primii pași făcuți  în România, ucrainenii sunt întâmpinați de echipele ISU Vaslui, de voluntarii Episcopiei Hușilor, ai Crucii Roșii sau de simpli cetățeni care vor să îi ajute.

Mobilizare excelentă pentru primirea a 64.000 de refugiați ucrainieni prin Vama ALBIȚA, VASLUI - News Moldova

În ultimele 72 ore (mai exact duminică, luni ăi marți, n.r.), 2342 ucraineni au sosit în tabăra mobilă de tranzit din municipiul Huși, 2230 dintre aceștia plecând mai târziu spre București, Iași, Bacău și Galați. Numai în ultimele 24 ore, 108 persoane fugite din calea războiului au preferat să fie cazate temporar în diferite spatii locative din localitățile Huși, Vaslui și Râșești, în timp ce patru persoane au cerut să fie cazate în tabăra mobilă operaționalizată în municipiul Huși.

Toate instituțiile implicate în gestionarea acestei situații sunt în legătură permanentă și colaborează foarte bine pentru ca persoanele care se refugiază din fața războiului să treacă mai ușor prin aceste momente. Alte spații vor fi puse la dispoziție în funcție de numărul de refugiați care solicită cazare în județul Vaslui. Situația este în dinamică, datele cu privire la locurile de cazare modificându-se continuu pe parcursul zilei. Și în Bârlad sunt cazați temporar refugiați”, au precizat reprezentanții ISU Vaslui. 

Mobilizare excelentă pentru primirea a 64.000 de refugiați ucrainieni prin Vama ALBIȚA, VASLUI - News Moldova

Zeci de voluntari stau de la declanșarea conflictului militar din Ucraina în vama Albița sau în taberele de tranzit de la Huși și Bârlad, întâmpinând refugiații. Le oferă mâncare, haine, bani sau carburant pentru drum. Le ascultă poveștile și îi ajută cu cât pot. Nimeni nu rămâne fără sprijin. În primele zile ale lunii martie a fost frig cumplit, ceea ce a făcut cu atât mai grea munca voluntarilor.

Mobilizare excelentă pentru primirea a 64.000 de refugiați ucrainieni prin Vama ALBIȚA, VASLUI - News Moldova

”Am muncit neîntrerupt și am oferit bani, bilete de avion, transport și cazare în București, Târgu Mureș, Brașov și în Germania. Am întâlnit povești de viață unice și am alinat suferințele celor care nu știu încotro să meargă sau nu au unde să se întoarcă. Am cunoscut povestea unui domn și a soției sale, care nu știau unde se îndreaptă. Aceștia aflați în vamă Albita pentru repaus au primit telefon de la o rudă spunându-le că locuința din Ucraina a fost devastată și nu ar mai avea la ce să se întoarcă.
În momente că acestea trebuie sa fim recunoscători pentru simplele lucruri ce fac parte din viața noastră. Au fost pregătite de sâmbătă și până astăzi peste 3000 de pachete cu sandvișuri, apă, iaurt, cornuri, biscuiți, fructe, inclusiv mâncare gătită pentru a fi date persoanelor care se află în tranzit. Pe lângă aceste pachete au fost oferite și pături, medicamente, translator, ghidare și cazare”, spune pr. Vladimir Beregoi, președintele Asociației Filantropia Ortodoxă Huși, instituția care este zi și noapte la Albița sau în tabăra de refugiați de la Huși, cu voluntarii săi, în sprijinul refugiaților. Episcopul Hușilor însuși, Preasfințitul Ignatie, vine să împartă hrană refugiaților și să îi înucrajeze.

Mobilizare excelentă pentru primirea a 64.000 de refugiați ucrainieni prin Vama ALBIȚA, VASLUI - News Moldova

 


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

PROGNOZĂ și CONFIGURARE – Buget de 1 MILIARD Euro (Ro-Md: 2028 -2034)

Via Moldovia – Descopera Regiunea Moldovei

Trending

Advertisement
Advertisement
To Top