fbpx
Connect with us

Tablou înspăimântător în Vaslui: Părinții refuză munca și se bazează pe ajutoare sociale, iar copii flămânzi și neglijați

4 - News Moldova

Vaslui

Tablou înspăimântător în Vaslui: Părinții refuză munca și se bazează pe ajutoare sociale, iar copii flămânzi și neglijați


Jandarmii și reprezentanții DGASPC Vaslui au de efectuat o anchetă socială în localitatea vasluiană Tătărăni, de unde au preluat trei copii cu vârste de 10 ani, 5 ani și, respectiv, 3 ani, dintr-o locuință unde aceștia tăiau în condiții greu de închipuit

Părinții celor trei minori refuzau să muncească, mulțumindu-se cu alocaâiile celor trei copii minori. Familia nu avea o locuință proprie și locuia într-un bordei sau acolo unde li se oferea un adăpost.

News Moldova îți recomandă și ...   Vasluian transportat la spital după ce a fost prins sub ATV-ul cu care circula

Conform constatărilor asistenților sociali, condițiile în care trăiau acești copii erau revoltătoare, cu vase neigienizate, miros de urină, fecale și rozătoare, și prezența puricilor peste tot, inclusiv pe hainele și pe pielea micuților.

Din cauza neglijenței părinților și a condițiilor insalubre în care se aflau, autoritățile au decis scoaterea de urgență a copiilor din mediul familial.

Cu toate acestea, părinții resping acuzațiile și susțin că aveau grijă de copii și că statul le-a luat abuziv copiii. Comunitatea locală pare să susțină decizia autorităților, afirmând că micuții trăiau în condiții extrem de precare.

News Moldova îți recomandă și ...   Un nou sprijin financiar din partea Guvernului pentru Teatrul „Victor Ion Popa” din Bârlad

Această dramă pune în lumină problema complexă a neglijării copiilor și a condițiilor precare de trai cu care se confruntă unele familii vulnerabile. Autoritățile locale și centrale trebuie să găsească soluții pentru a asigura siguranța și bunăstarea copiilor aflați în astfel de situații dificile.


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Vaslui

Forumul Economic Regional Moldova 2024 – SELECȚIE PARTENERI

Forumul Economic Regional Moldova – Iasi, mai 2023 – Galerie Foto 1

Forumul Economic Regional Moldova – Iasi, mai 2023, Galerie Foto 2

Advertisement Zilele recoltei la USV Iasi
Revista economică Moldova Invest, nr.4

- citeste versiunea e-paper -

Advertisement
Advertisement

Forumul Economic Regional Moldova – Iasi, mai 2023

Trending

Advertisement

Echipa News Moldova

Advertisement
To Top