Connect with us

VASLUIENI arși la buzunar pentru că NU au respectat regulile impuse de PANDEMIE

Vaslui

VASLUIENI arși la buzunar pentru că NU au respectat regulile impuse de PANDEMIE

Peste 235 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne au acționat în ultimele 24 de ore, la nivel județean, pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară în contextul pandemiei Covid-19

În vederea prevenirii răspândirii virusului SARS-CoV-2, Inspectoratul de Politie Județean Vaslui, cu sprijinul Instituției Prefectului – Județul Vaslui, Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui, Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Vaslui, Poliției Locale, Direcției de Sănătate Publică, Inspectoratului Teritorial de Muncă Vaslui și al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Vaslui, au intensifiat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Au fost derulate 7 misiuni specifice și acțiuni punctuale, în sistem integrat, fiind vizate în mod special zonele aglomerate, centrele comerciale, piețele, târgurile, restaurantele și terasele, precum și mijloacele destinate transportului de persoane.

În cadrul acțiunilor de control, au fost verificate peste 40 de obiective/locații de interes, peste 130 de mijloace de transport persoane (dintre care 27 destinate transportului în comun de persoane) și au fost legitimate peste 385 de persoane.

Au fost aplicate amenzi în valoare de aproape 10.000 de lei

Echipele de control au depistat 28 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, acestea fiind sancționate contravențional conform Legii nr. 55/2020, cu amenzi în cuantum de peste 7. 000 lei.

Totodată, polițiștii au depistat și 15 persoane care nu au respectat interdicțiile privind deplasarea sau libera circulație, acestea fiind sancționate contravențional cu amenzi în cuantum de peste 2. 500 lei.

Scopul forţelor de ordine care desfășoară activități de verificare nu este aplicarea de sancţiuni”

„Ne dorim ca toți cetățenii să conștientizeze faptul că sănătatea și viața persoanelor sunt cele mai importante, însă nu vom tolera nicio abatere a legii. Suntem şi vom fi prezenţi permanent la datorie şi aplicăm legea în litera și spiritul ei!”, transmit reprezentanții IPJ Vaslui. 

Continue Reading
You may also like...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Vaslui

To Top