Connect with us

VASLUIUL primește peste 1,4 MILIARDE DE LEI prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”

Vaslui

VASLUIUL primește peste 1,4 MILIARDE DE LEI prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”

Guvernul a stabilit repartizarea pe județe a sumelor care vor fi alocate primăriilor prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny” pentru lucrări de apă, canalizare şi modernizarea drumurilor şi podurilor

Județul Vaslui a primit în total suma de 1.466.217.476 lei, din care suma de 837.838.558 pentru drumuri și poduri și 628.378.918 pentru apă și canalizare.

Consiliul Județean  Vaslui a depus în total pe Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” șapte proiecte în valoare de 180 milioane de lei.

  • „Reabilitare și modernizare DJ 245 L: DN 24 (Costești) – Chițcani – Pârvești – Mănăstirea Pârvești”. Proiectul are o valoare totală de 15.789.582 lei (cu TVA), din care finanțarea de la bugetul local al va fi de 415.676 lei (cu TVA).
  • „DJ 244 M: DN 24 – (Crasna) – Albești – Idrici – Roșiești (DJ 244 A)”. Valoarea totală a obiectivului de investiții este 18.143.612 lei (cu TVA), din care finanțarea de la bugetul local va fi de 527.947 lei (cu TVA).
  • „Reabilitare şi modernizare DJ 244C: Huși (DN 24 B) – Pădureni – Leoști – Văleni – Urlați – Dimitrie Cantemir – DJ 244A (Mușata).Valoarea totală a obiectivului de investiții este 39.455.496 lei (cu TVA), din care finanțarea de la bugetul local va fi de 866.044 lei (cu TVA).
  • „Reabilitare şi modernizare DJ 244 K: DN 24 (Muntenii de Sus) – Tanacu – Bălţaţi – Crăsnăşeni – Leoşti – Vineţeşti – Olteneşti – Zgura, L = 19,000 km”. Valoarea totală a obiectivului de investiții este 61.755.209 lei (cu TVA), din care finanțarea de la bugetul local al va fi de 1.340.481 lei (cu TVA).

Primăria Cozmești a depus pe Programului Național de Investiții (PNI) „Anghel Saligny” două proiecte, prin care intenționează să asfalteze toate satele din comună.

„Dacă primim aceste fonduri reabilităm toate drumurile comunale. Avem așteptări mari de la acest proogram de investiții”, a declarat Sima Hristache, primarul comunei Cozmești.

Vasile Țabără, primarul comunei Hoceni, a depus două proiecte pe Programul „Anghel Saligny”, pentru asfaltarea a două drumuri pe o lungime de 13 kilometri.

„Pentru anul 2022 avem pregătită o strategie de dezvoltare a comunei, prin care urmărim atingerea unor obiective. Ce depinde de noi am făcut. Am întocmit proiecte și așteptăm finanțarea.

Sunt așteptări mari din partea populației. Dacă și din partea guvernanților vom avea o colaborare bună, vom aduce standardele de viață din comună la nivelul celor din zona urbană.

Suntem atenți cu dezvoltarea infrastructurii și sperăm să reușim. În acest sens, așteptăm deschidere ministerială pentru a implementa aceste proiecte”, a declarat Vasile Țabără.


Continue Reading
You may also like...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

More in Vaslui

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement

Trending

Advertisement

Echipa News Moldova

Advertisement
Advertisement
Advertisement
To Top