Destinatii Turistice Moldova
Drumul vechi moldovenesc al Mătăsii – o nouă punte turistică în Regiunea Moldova, promovat în cadrul programului Via Moldavia
autor
In data de 3 decembrie 2025, Consiliul Raional Anenii Noi a găzduit prezentarea conceptului „Drumul vechi moldovenesc al Mătăsii”, un proiect care își propune să pună în valoare patrimoniul cultural și turistic al regiunii, consolidând colaborarea între autoritățile locale, mediul antreprenorial și sectorul turistic.
Evenimentul a reunit primarii localităților Bulboaca – dl. Ion Berzoi, Hîrbovăț – dna. Rodica Muntean-Croitor, viceprimarul Anenii Noi – dl. Dmitrii Ciur, precum și reprezentanți ai Oficiului Național al Turismului, Fundației „Constantin Mimi”, Consiliului Raional Anenii Noi și antreprenori locali.
Agenda a inclus intervenții cheie și prezentări: cuvântul de salut al Anei Sandra, director interimar a Oficiului Național al Turismului, Cristina Frolov, președintele Fundației „Constantin Mimi”, și al președintelui raionului Anenii Noi, Alexandru Moisei.
Ulterior, conceptul „Drumul vechi moldovenesc al Mătăsii” a fost prezentat în detaliu, evidențiind viziunea, obiectivele, valoarea culturală și turistică, dar și potențialul de colaborare regională. Discuțiile au continuat cu intervențiile administrațiilor publice locale și ale instituțiilor invitate, care au analizat modalitățile de integrare a traseului în rutele turistice naționale și oportunitățile de dezvoltare pentru comunitățile locale.
Prezentarea acestui traseu se aliniază programului „Via Moldavia”, inițiat de CAPDR și coordonat de Președintele Ion Ștefanovici, care facilitează întâlnirea călătorilor cu exponenții HoReCa din Regiunea Moldova
Programul creează o punte între oameni, patrimoniu comun, locuri de cazare, evenimente și gustul autentic al ospitalității. Începând cu anul 2026, Via Moldavia va lansa succesiv trei rute – Nord, Centru și Sud – pornind din Munții Carpați, traversând Moldova și ajungând la Nistru, pentru a continua spre Delta Dunării și Marea Neagră, până la Odesa.
„Via Moldavia reunește destinațiile din Regiunea Moldova și Republica Moldova într-o rețea turistică unitară, unde gastronomia, tradițiile, evenimentele și natura devin experiențe trăite cu bucurie. Fiecare rută – Nord, Centru, Sud – propune călătorii complete și memorabile”, susține Ion Ștefanovici, Președinte CAPDR.
Evenimentul de ieri a subliniat angajamentul comun pentru dezvoltarea unui turism autentic, durabil și de calitate, în care patrimoniul cultural devine motor pentru creșterea economică locală și pentru promovarea identității regionale.
#ViaMoldavia – inițiativă dedicată turismului, gastronomiei, tradițiilor, evenimentelor și comunităților din Regiunea Moldova, acolo unde oamenii primesc cu suflet și transformă fiecare vizită într-o experiență trăită cu bucurie.
📍 Via Moldavia – Departamentul de Program CAPDR
📞 0771.268.697
📧 office@viamoldova.ro
🌐 www.viamoldova.ro




























