fbpx
Connect with us

Primarul nemțean Vasile MĂRCULEȚ: „TIMIȘEȘTI trebuie să se dezvolte ca o comună europeană”

Primarul nemțean Vasile MĂRCULEȚ: "TIMIȘEȘTI trebuie să se dezvolte ca o comună europeană" - News Moldova

Neamt

Primarul nemțean Vasile MĂRCULEȚ: „TIMIȘEȘTI trebuie să se dezvolte ca o comună europeană”

Forumul Economic Regional Moldova 2024 – Vatra Dornei, 4–6 iulie


Primarul nemțean Vasile MĂRCULEȚ: "TIMIȘEȘTI trebuie să se dezvolte ca o comună europeană" - News Moldova

Interviu realizat în cadrul ediției de toamnă a Revistei “Moldova Invest” editată de News Moldova

“Trecem printr-o perioadă dificilă pentru toți, însă, paradoxal, dezvoltarea comunei noastre este una continuă. Aprecierea aparține localnicilor plecaţi pentru mai mult timp și care vin în vizită sau se reîntorc la Timișești.

Administraţia locală a comunei Timișești reuşeşte chiar şi pe timp de criză să lanseze diverse investiţii publice, să sprijine, în limitele legii, dezvoltarea mediului privat şi să se uite atent spre domeniul social. Nu e uşor, dar nici imposibil să dezvolţi investiţii într-o perioadă de criză, de fapt condiţiile mai dificile dezvăluie spiritul gospodăresc şi inovativ!”

Primarul comunei Timișești, Vasile MĂRCULEȚ

Primarul nemțean Vasile MĂRCULEȚ: "TIMIȘEȘTI trebuie să se dezvolte ca o comună europeană" - News Moldova

Domnule primar Vasile MĂRCULEȚ, vă rugăm să prezentați succint cele mai importante 5 proiecte pe care le-ați finalizat în ultima perioadă de timp?

  • Dacă vorbim despre infrastructura rutieră, putem spune ca s-au finalizat lucrarile de asfaltare pentru străzile principale din satul Dumbrava. Investiţia se ridică la o valoare de aproximativ 5.061.039,72 lei,  din care 183.973 lei reprezintă confinanţare de la bugetul local, respectiv asfaltarea mai multor drumuri comunale şi săteşti din satul Timişeşti, inclusiv drumul între Timişeşti şi Zvorăneşti pentru care beneficiem de 1.000.000 euro – fonduri nerambursabile obţinute prin AFIR.
  • Reabilitarea si modernizarea dispensarului uman existent la nivelul comunităţii care a reprezentat o prioritate fundamentală pentru noi pentru a putea oferi un spaţiu mai generos și totodată pentru a permite creșterea numărului de servicii medicale oferite. Investitia a fost finantata din fonduri guvernamentale prin Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei, avand o valoare de 042.324,12 lei. Contributia proprie a fost de 148.261,81 lei.

Primarul nemțean Vasile MĂRCULEȚ: "TIMIȘEȘTI trebuie să se dezvolte ca o comună europeană" - News Moldova

  • Tot din fonduri guvernamentale, a fost finanţat si proiectul Construire Grădiniță cu program prelungit în loc. Plăieşu, proiect finalizat anul acesta. Valoarea totală a investiţiei este de 2.305.532,39 lei. Contributia proprie din bugetul local a fost de 537,28 lei.
  • De asemenea, anul acesta s-a finalizat un proiect finantat prin fonduri europene pentru Construirea unei platforme pentru gestionarea gunoiului de grajd. In cadrul acestui proiect s-au achiziționat si utilajele necesare desfasurarii activitatii: un tractor, două remorci, un incarcator frontal si o vidanja. Valoarea investitiei este 744.136,88 lei, din care 72.323,05 lei cofinantare din bugetul local.
  • Un alt proiect de suflet pentru mine a fost Amenajarea unui teren de sport in sat Dumbrava”, proiect în valoare de 726,18, din care aferenți proiectului finanțat prin FEADR – 765.843,18 lei. Terenul de sport este realizat integral și dat în folosință.

Primarul nemțean Vasile MĂRCULEȚ: "TIMIȘEȘTI trebuie să se dezvolte ca o comună europeană" - News Moldova

Ce proiecte aveți în derulare și în ce stadii se află acestea?

Voi enumera doar câteva, la care ţin foarte mult, proiecte aflate in diferite faze de implementare:

  • Introducerea sistemului de gaze naturale la nivelul întregii comunităţi şi racordarea în timp a tuturor gospodăriilor de pe raza comunităţii reprezintă un deziderat obligatoriu de atins pentru perioada imediat următoare. Implementarea acestui proiect necesita o investitie de aproximativ 528.094,19 lei, suma pentru care s-a depus solicitare de finantare prin Programul National de Investitii „Anghel Saligny”. Cofinantare de la bugetul local va fi de 161.726,95 lei.
  • In cadrul Programul National de Investitii „Anghel Saligny” s-a depus o Cerere de finantare pentru o retea de drumuri comunale si satesti pentru care s-a obtinut o finantare in valoare de 645.000 lei. De asemenea, pentru acest proiect va fi alocata si o suma de 464.100 lei de la bugetul local, cu titlu de cofinantare.
  • Tot prin Programul National de Investitii „Anghel Saligny” s-a obtinut o finantare in valoare de 000.000 lei pentru obiectivul de investitii “Extindere rețea de canalizare în satele Dumbrava și Plăieșu în comuna Timișești, județul Neamț”. Cofinantarea din bugetul local pentru acest proiect este de 659.250 lei.

Primarul nemțean Vasile MĂRCULEȚ: "TIMIȘEȘTI trebuie să se dezvolte ca o comună europeană" - News Moldova

  • In cadrul Planului National de Redresare si Rezilienta, pana in acest moment, s-au depus doua Cererei de finantare – “Renovare integrata a blocuri


Citește articolul integral pe Moldova Invest


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Neamt

PROFIL DE CANDIDAT

Revista economică Moldova Invest, nr.5

- citeste versiunea e-paper -

Advertisement

Forumul Economic Regional Moldova – Iasi, mai 2023

Trending

Advertisement

Echipa News Moldova

To Top