fbpx
Connect with us

Acțiuni ale poliției ieșene pentru siguranța cetățenilor

Social

Acțiuni ale poliției ieșene pentru siguranța cetățenilor

Forumul Economic Regional Moldova 2024 – Vatra Dornei, 4–6 iulie


La data de 19 septembrie, polițiștii ieşeni au intervenit la peste 100 evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Au fost aplicate peste 190 de sancţiuni contravenţionale, iar în urma acțiunilor și intervențiilor efectuate au fost sesizate peste 10 de infracțiuni.

La data de 19 septembrie  a.c., poliţiştii au acționat, la nivelul judeţului Iaşi, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice. Au fost organizate  acțiuni și s-a intervenit la 104 de evenimente, dintre care 92 au fost sesizate prin 112. În urma activităților au fost sesizate 16 infracţiuni.

Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 191 de sancţiuni contravenţionale, în cuantum de 75.500 lei. Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Ieşene. Astfel, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie.

Au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 16 permise de conducere şi retrase 2 certificate de înmatriculare.

Cercetată pentru tâlhărie, reținută de polițiști

Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Iaşi au identificat şi condus la cercetări o tânără, bănuită de comiterea infracţiunii de tâlhărie. Aceasta a fost reţinută.

Din cercetări, a rezultat că, la data de 07 septembrie a.c., tânăra de 21 ani, sub pretextul că ar fi intenţionat să întreţină relaţii sexuale cu un bărbat, de 52 ani, contra sumei de 100 lei,  i-ar fi smuls acestuia portofelul din mână şi ar fi fugit, cauzându-i un prejudiciu de 1.000 lei. La data de 18 septembrie a.c., în baza probatoriului administrat în cauză, tânăra a fost reţinută de poliţişti pentru 24 de ore, fiind introdusă în Arestul I.P.J Iaşi.

Abateri la regimul circulației rutiere constatate de polițiști

La data de 19 septembrie a.c., poliţiştii Poliţiei Secţiei 6 Poliţie Rurală Paşcani au depistat un bărbat care conducea un auto pe raza comunei Cristeşti, fiind sub influenţa alcoolului.

Acesta a fost testat alcoolscopic, rezultând o valoare de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltare de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui auto sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Acțiune a polițiștilor pentru siguranța cetățenilor

La data de 19 septembrie a.c., poliţiştii Poliţiei Oraşului Hîrlău şi Secţiei nr. 9 Poliţie Rurală Hîrlău au acţionat pentru prevenirea accidentelor rutiere, menţinerea climatului de ordine publică şi prevenirea faptelor comise cu violenţă.

Au fost controlate 67 de auto, 19 unităţi comerciale şi legitimate 112 persoane. Au fost reţinute 1 permis de conducere şi 2 certificate de înmatriculare.

Poliţiştii au aplicat 38 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 29 la Legea nr. 61/1991, 8 conform Legii nr. 195/2002, 1 conform Legii nr. 55/2020, iar restul pentru alte abateri. Valoarea sancţiunilor aplicate este de 15.105 lei.

Spre exemplu, a fost depistat un bărbat, de 52 ani care a condus un auto pe raza localităţii Buhalniţa având inspecţia tehnică periodică expirată. Acesta a fost sancţionat cu amendă în cuantum de 1305 lei, iar ca măsură complementară i-a fost reţinut certificatul de înmatriculare.

A fost depistat, în incinta unui magazin, din comuna Belceşti, un bărbat care nu purta mască de protecţie. Acesta a fost sancţionat conform Legii nr. 55/2020 cu 500 lei amendă.


Continue Reading
You may also like...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Social

PROFIL DE CANDIDAT

Revista economică “Moldova Invest” – ediția de primăvară 2024

- citeste versiunea e-paper -

Lucian Trufin, PSD

Lucian Trufin, PSD

Advertisement

Forumul Economic Regional Moldova – Iasi, mai 2023

Trending

Advertisement

Echipa News Moldova

To Top